Astăzi celebrez! 🎉
Brici Newsletter a ajuns la ediția #50, moment numa’ bun să extrag și să împărtășesc cu tine 2 lecții esențiale.
I. Dacă vrei să devii bun la ceva, acceptă că vei fi prost la început.
Iată ce am scris în prima zi, pe 27 iulie 2021:
Am pus presiune pe mine, iar asta m-a încurcat să fiu consecvent. Între timp, m-am prins că scrisul e o abilitate la fel ca altele, că e firesc să fiu prost la început și că doar prin exercițiu pot deveni mai bun.
Știu că vrei să pornești pe o nouă cale sau să pășești cu mai multă vigoare pe un drum deja început. De asta ești aici.
Te reține teama de a fi judecat, frica de eșec sau lipsa de disciplină. Ai vrea să ai în față un traseu clar, asemănător cu ce găsești într-un aeroport modern, plin de indicatoare luminoase.
Doar că realitatea are un design imperfect. Cei mai mulți dintre noi nu vedem o structură logică și un flow intuitiv în viața noastră, iar asta ne blochează.
În plus, să dai curs unei pasiuni înseamnă să-ți sacrifici nevoia de control și siguranța.
Ca să devii bun la ceva, trebuie să fii prost mai întâi.
Nu poți arde și nu poți ocoli această etapă, singurul lucru pe care-l poți face este să o accepți. It’s hard, but you can do hard.
II. Nu este despre tine, este despre oamenii pe care-i servești.
La primele newslettere, mă simțeam vulnerabil și aveam nevoie de curaj pentru a le publica.
Mai mult de atât, îmi era incomod în relația cu rude și prieteni apropiați, ca și cum m-ar fi văzut în pielea goală.
Însă după ce am trecut de 20 de newslettere și 300 de abonați, am realizat că nu mai este doar despre mine. Atunci am decis să devin un profesionist în ale scrisului.
Datoria mea este să te ajut să ieși din blocaje. Ca să reușesc, am nevoie să te fac pe tine eroul poveștii și să-ți înțeleg nevoile, fricile și aspirațiile.
Cu alte cuvinte, eficiența mea în scris nu vine din ego, ci din a mă pune în serviciul tău.
Clientul tău este eroul, iar tu ești mentorul lui.
O regulă simplă este să ai cel puțin o conversație pe săptămână dedicată înțelegerii clienților tăi: Ce este important pentru ei? Cum îi poți ajuta?
—
Dacă ești antreprenor și simți nevoia de claritate, te ajut cu o sesiune de strategie. E gratuită, durează 30 de minute și se întâmplă pe Zoom.
Eu am oportunitatea să-mi exersez metoda, tu obții un insight care-ți va da energie. E win-win.
Programează-te aici: https://calendly.com/bravcoaching/30min
—
Curaj,
Igor
When you start you are shit, after you progress you become THE SHIT
🙏👷🏼♂️🧱