Cele 3 niveluri ale disciplinei
Cum îți folosești timpul, energia și atenția în cel mai optim mod posibil?
V., antreprenor și tatăl unui băiețel de 2 ani, stă așezat în fața mea, cu picioarele întinse și mâinile încrucișate.
„Vreau să învăț să-mi respect programul pentru că îmi pierd timpul cu tot felul de chestii mărunte. Mă trezesc că e seara târziu și eu tot mai am treabă la birou.”
Presiunea din business și tensiunea de acasă îl fac să se simtă întins ca un arc, gata să-și iasă din fire în orice moment.
V. continuă:
„Am așteptări mari de la mine. Nu sunt nici pe departe unde credeam că voi fi la vârsta asta. Dacă aș fi mai disciplinat, aș reuși mai multe…”
Provocarea lui V. este că nu-și poate canaliza eforturile într-o singură direcție. Diminețile și le petrece în meeting-uri și call-uri, rezolvând probleme urgente. După prânz, bea o cafea tare în speranța că-l vor ține bateriile până seara, dar cele câteva ore rămase trec pe neobservate. La 7 anticipează deja reproșurile soției care-l așteaptă la cină.
V. e un om ambițios, perfecționist, conștient de propriul potențial, prea anxios ca să-și trăiască clipa, dornic de succes și frustrat că-i lipsește disciplina.
Dacă te regăsești în această descriere, welcome to the club!
Problema noastră nu este lipsa resurselor, ci modul în care le folosim. Avem idealuri, motivație și inteligență, ne mai trebuie un pic de disciplină și blândețe cu noi înșine.
Disciplina te ajută să-ți folosești timpul, energia și atenția într-un mod strategic
Să fii disciplinat înseamnă să-ți aloci resursele cu intenție. La polul opus, o persoană nedisciplinată are mereu agenda făcută de colegi, apeluri, mesaje, știri și social media.
Dacă disciplina ar fi un joc, primul nivel pe care-l are de trecut V. este Managementul Timpului. De fapt, cei mai mulți oameni asociază disciplina doar cu organizarea timpului.
Al doilea nivel este Managementul Energiei. Nu este suficient pentru V. doar să aloce timp, ci are nevoie să fie în contact cu corpul său pentru a-și planifica activitățile în funcție de energia pe care o are.
Ultimul nivel este Managementul Atenției, cea mai de preț resursă pe care o are V. la dispoziție. Atenția înseamnă să fie prezent în moment și să se poată concentra pe o singură sarcină.
Să le luăm pe rând.
—
Timpul
Dacă ai o planificare rigidă, nu lași suficient spațiu pentru neprevăzut. Dacă nu planifici deloc, trăiești în haos.
Calea de mijloc este o planificare simplă, de care să te poți ține.
Timeboxing
Alocă timp pentru activitățile recurente utilizând timeboxing-ul în Google Calendar. Nu supraplanifica, lasă timpi morți între activități.
De exemplu, eu am trecut în calendarul meu sportul, scrierea newsletter-ului și sesiunile de coaching ca sarcini recurente. Atunci când îmi planific un meeting, am grijă să nu interfereze cu aceste intervale.
Priorități
Lista de task-uri îți poate da senzația că ai avut o zi plină, dar nu ai făcut nimic important. O fi plățile urgente, dar dacă te pierzi doar în sarcini de genul, nu vei progresa prea mult.
În schimb, te ajută să-ți setezi maximum 3 priorități ale zilei în fiecare dimineață.
—
Energia
Cu cât ești mai atent la energia ta, cu atât vei observa mai rapid ce activități te încarcă. Dacă-ți dai voie se experimentezi, vei găsi în timp o formulă proprie prin care să te încarci și să-ți folosești energia pe care o ai la dispoziție cât mai optim.
Fazele zilei
În timpul zilei avem două faze mari prin care trecem.
Primele 8 ore de la trezire: În corp se eliberează dopamină și adrenalină. Energia, voința și capacitatea de efort susținut sunt la cotele tale maxime. Aceasta este perioada potrivită în care să-ți planifici activitățile și obiceiurile unde întâmpini cea mai mare rezistență.
Următoarele 8 ore: Nivelurile de dopamină și adrenalină scad. În schimb, crește serotonina. E o perioadă potrivită pentru activități creative și socializare.
Bateria corpului
Deși fiecare persoană este unică, există trei surse de încărcare universal valabile:
Somn suficient - Atunci când dormi puțin, produci un dezechilibru cronic în corpul tău și creezi condiții pentru apariția depresiei și a altor boli mintale.
Alimentația sănătoasă - Pâinea albă și zahărul sunt automedicație pentru că acționează ca un drog, stimulând receptorii opioizi. Chiar dacă simți un boost de energie pe moment, ele te vor afecta pe termen lung.
Mișcare zilnică - Unul dintre multiplele beneficii ale sportului este producția de endorfine, substanță care îți îmbunătățește dispoziția și îți dă energie.
—
Atenția
Degeaba ai tot timpul la dispoziție dacă tu îl trăiești cu gândul la trecut, viitor sau lucruri pe care nu le poți controla. Mai mult, fragmentarea atenției din cauza social media face ca timpul și energia ta să se consume degeaba.
Antrenează prezența cu ajutorul meditației.
Sunt sigur că știi deja beneficiile meditației, însă cheia este să o transformi într-o practică zilnică, chiar dacă durează doar 2 minute.
Eu folosesc acum aplicația Balance (aici), în trecut am folosit Waking Up și Headspace. Dacă ai nevoie de inspirație, îți recomand cartea 10% Happier, de Dan Harris (aici).
Folosește respirația ca să devii mai calm.
O cauză frecventă a imposibilității de a sta în prezent este starea de agitație pe care o simțim în corp.
Pentru momentele în care vrei să te calmezi, îți recomand exercițiul 4-7-8: Inspiră în timp ce numeri până la 4, ține-ți respirația numărând până la 7, expiră cu forță în timp ce numeri până la 8. Repetă întreg ciclul de 4 ori.
Exersează zilnic deep work.
Alocă-ți 90 de minute în care să muncești neîntrerupt la ceva ce necesită concentrarea ta maximă.
Elimină orice sursă de distracție (lasă telefonul în altă cameră) și anunță-i pe cei din jurul tău să nu te deranjeze.
Când simți agitație în corp, folosește tehnica de respirație de mai sus. Dacă agitația persistă, mișcă-te 2-3 minute apoi revin-o la treabă.
Setează-ți prioritățile și lasă-le să te ghideze.
Ți s-a întâmplat vreodată să-ți atragă atenția un model de mașină și după asta să ai senzația că orașul e plin de astfel de mașini?
Atunci când ai niște priorități puternice, ele devin un filtru prin care vezi lumea din jur. Pentru mine, acest newsletter este o prioritate, așa că orice conversație, lectură sau podcast la care mă expun devin surse de inspirație.
-
Încă ceva.
Am mai învățat că disciplina merge mână în mână cu blândețea. Să urmezi calea disciplinei poate fi fun atâta timp cât o iei pas cu pas și te ierți pentru zilele care nu ți-au ieșit așa cum ai fi vrut.
Curaj și blândețe,
Igor
Mă bucur că ai amintit de blândețe! Întâlnesc mulți oameni disciplinați dar foarte rigizi în disciplina lor și care se întreabă de ce nu funcționează. De ce ei nu simt placerea unei vieți împlinite?! Țelul este o viață trăită frumos iar mijlocul prin care poți face asta este disciplina. Doar disciplina și atât poate însemna doar o viață supraviețuită. Foarte inspirat articolul!
Multumesc , Igor👍🦾