Salut,
Una dintre cele mai periculoase capcane pentru un antreprenor este să-și repete într-una „Nu am timp!”.
Dacă faci și tu asta, îți propun o nouă perspectivă.
—
Schimbă paradigma
Ca toată lumea, și tu cheltuiești bani inutil uneori.
Poate îi dai pe niște obiceiuri proaste, cum ar fi pachetul de țigări zilnic sau frappe-ul overpriced de la coffee shop-ul preferat. Trăiești momente de plăcere, dar aceste cheltuieli nu te ajută să crești.
Așa se întâmplă și cu timpul. De exemplu, ai verificat câte ore stai pe social media într-o săptămână?
Nu te judec. La fel ca tine, sunt om, nu robot, iar asta înseamnă că nu pot fi eficient 100% cu timpul și banii mei. Însă prefer să văd în asta ceva bun.
Oportunitatea este că întotdeauna avem rezerve de bani și de timp pe care îi putem direcționa dinspre cheltuieli ineficiente spre investiții rentabile.
Problema reală ține de mindset-ul asupra timpului, nu de timpul efectiv pe care-l avem la dispoziție.
—
Reformulează întrebarea
Întrebarea reală nu este „Am sau nu timp?”, ci „Cât timp sunt dispus să mut de la Cheltuieli pentru plăceri de moment la Investiții în versiunea mea cea mai bună?”.
Atunci când îți spui „Nu am timp”, îți îngustezi mintea. Nu mai vezi resurse și posibilități în jurul tău, vezi doar limitări și piedici.
Adevărul este că, indiferent cât de ocupat ești, poți găsi timp pentru a-ți dezvolta noi abilități, inclusiv cele prin care devii mai eficient în modul în care îți gestionezi resursele.
La fel ca în cazul banilor, poți învăța să-ți faci timpul să lucreze pentru tine, dobânzile fiind orele câștigate pentru tine și pentru familia ta.
Când alegi să investești în tine, plantezi semințele unei vieți cu împlinire și resurse. În timp, vei culege și roadele: timp liber, business prosper și echilibru emoțional.
—
Alocă timp pentru planificare și organizare
Dacă ai citit până aici, ai făcut deja o mică investiție în educația ta.
De ce să nu transformi aceste câteva minute în 1-2 ore pe săptămână investite în creșterea ta antreprenorială cu scopul precis de a câștiga ore în plus pentru tine?
Pe perioada programului, vei învăța să-ți organizezi mai atent timpul pe baza următoarelor instrumente:
✔️ Viziunea pe 3 ani
✔️ Obiectivele și Rezultatele cheie trimestriale
✔️ Prioritățile săptămânale
✔️ Timeboxing-ul pentru o săptămână ideală
✔️ Obiceiurile zilnice
Sper să ne vedem curând,
Igor
P.S. Programul începe pe 26 septembrie, dar dacă te înscrii până vineri, 15 septembrie, ai o reducere substanțială.
🙏