Tu ești arhitectul emoțiilor tale.
Conform teoriei emoției construite, noi avem controlul și responsabilitatea emoțiilor noastre.
Responsabilitatea nu vine din vinovăția pentru ceea ce trăim, ci din faptul că avem pârghii ca să ne schimbăm emoțiile.
1. Arhitectura emoției
Pentru a înțelege ce sunt emoțiile, trebuie mai întâi să renunțăm la două mituri încă prezente în multe manuale de psihologie și cărți de dezvoltare personală, deși au fost demontate de știință:
Mitul creierului triun, compus din creierul reptilian, sistemul limbic și neocortexul, al cărui autor este Paul MacLean. În realitate, evoluția nu a adăugat straturi în structura creierului, ca în cazul straturilor geologice, iar emoțiile nu sunt controlate exclusiv de sistemul limbic.
Mitul celor șase emoții de bază (fericire, tristețe, teamă, furie, suprindere, dezgust) popularizat de Dr. Paul Ekman. Emoțiile nu sunt înnăscute și universale, așa cum susține Ekman. Mai mult de atât, expresiile faciale, schimbările fiziologice sau activarea unor zone din creier nu conțin amprente universal valabile pentru emoții precum frica sau furia, așa cum s-a crezut mult timp. Modul concret în care se manifestă o emoție variază în funcție de cultură, persoană și împrejurare.
Emoțiile sunt reale, dar nu în sensul obiectiv în care neuronii sunt reali. Ele sunt reale în același sens în care banii sunt reali - nu sunt o iluzie, ci un rezultat al acordului dintre oameni, un concept cultural. În alte cuvinte, emoțiile sunt parte din realitatea socială, nu din cea fizică.
Oamenii construiesc emoțiile pe baza predicțiilor și simulărilor din creier, iar aceste predicții sunt modelate de afect (1) și de experiența din trecut (2).
Despre predicții și modele mentale, am mai scris aici.
1️⃣Afectul este starea noastră de spirit și indică dacă bugetul corpului este în balanță sau sub limită. Senzațiile ce țin de afect variază pe două axe: valența și excitarea.
Valența este despre cât de plăcut sau neplăcut este un sentiment, iar excitarea descrie cât de calm sau agitat este cineva. De exemplu, putem interpreta ca furie o stare care combină neplăcerea și agitația, în timp ce aceeași neplăcere amestecată cu un grad scăzut de excitare ar putea fi considerată tristețe.
Pe lângă afect, ca sentiment general, mai simțim diverse senzații fizice în interiorul corpului nostru cărora le dăm semnificație și le transformăm în emoții. O strângere de stomac poate fi interpretată ca o emoție de anxietate, fie că e provocată de stres, fie că e rezultatul unei intoxicații alimentare.
2️⃣ Experiența trecută este organizată sub forma de concepte mentale. Creierul nu reacționează la lumea din jur, ci o construiește prin predicții și simulări, acest proces având la bază conceptele mentale.
Experiența din trecut include acțiunile noastre, dar și filmele și cărțile la care ne-am expus, adică cultura din care facem parte. Toate aceste lucruri ne ajută să dăm semnificație senzațiilor pe care le trăim în prezent.
Ceea ce auzim, vedem, mirosim și simțim reprezintă informații ambigue pentru creier, iar el construiește emoții pe baza conceptelor învățate pentru a da sens acestei cacofonii ce vine prin simțuri (auz, văz, miros etc.) și prin senzațiile din corp (interocepție).
De exemplu, studiile au demonstrat că studenții pot fi învățați să resimtă palpitațiile inimii ca determinare, nu ca anxietate, iar asta îi ajută să se descurce mai bine la examene. O schimbare de mindset duce la schimbarea emoției pe care o simți într-o anumită circumstanță.
Lisa Feldman Barret, autoarea How Emotions are Made, oferă următoarea definiție pentru emoție:
Emoția este creația creierului a ceea ce înseamnă senzațiile tale din corp în relație cu ceea ce se întâmplă în jurul tău în lume.
În fiecare moment, creierul tău folosește experiența trecută, organizată sub formă de concepte, pentru a-ți ghida acțiunile și a da sens senzațiilor din corp. Când conceptele implicate sunt concepte emoționale, creierul tău construiește emoții.
Să recapitulăm.
Emoțiile sunt presupuneri construite de creier.
Aceste presupuneri au la bază două componente: bugetul corpului care determină afectul și conceptele mentale create pe baza experienței anterioare.
2. Controlul asupra emoțiilor
În momentul în care trăiești la intensitate maximă o anumită emoție, cum ar fi emoția de furie, ideea că ai avea control asupra gândurilor și comportamentelor tale este o iluzie.
În schimb, ai control, cel puțin parțial, asupra experienței la care te expui în prezent și care va influența predicțiile pe care creierul tău le va face în viitor într-o situație similară.
Pe scurt, ai două pârghii pentru a-ți influența emoțiile:
1️⃣ Bugetul corpului - Ai grijă la cum îți gestionezi bugetul corpului pentru a păstra o stare generală bună. Vrei să-ți influențezi emoțiile într-un mod pozitiv? Fă exerciții fizice în mod regulat, mănâncă sănătos, dormi suficient, plimbă-te în pădure, exprimă-ți recunoștința zilnic etc. Am mai scris despre obiceiuri sănătoase aici.
2️⃣ Conceptele mentale - În copilărie, creierul tău a fost pus pe o traiectorie de către cei care te-au îngrijit. Însă ca adult, tu poți chestiona credințele învățate în primii ani de viață, te poți expune la diverse experiențe și poți porni noi relații.
Tu ai controlul și responsabilitatea emoțiilor tale.
Chiar dacă sună copleșitor, gândește-te la oportunitatea acestei conștientizări.
Cine ai putea să devii? Cum ar putea arăta viața ta?
—
Curaj și blândețe,
Igor
🙏
Pe mine m-ai agățat! Deși mi-e greu să cred că emoțiile sunt niște simple ”concepte culturale” și nu realități obiective, chiar precum neuronii. Adică este sunt niște rezultate ale circuitelor biochimice din creierul nostru și intuiesc că fac parte din structura noastră genetică. Adică nu cred că ne naștem tabula rasa în privința emoțiilor și, pe parcursul vieții, pe baza influențelor culturale, ni le însușim. Știi bine că și un copil de 2 luni are emoții. Atunci când e inconjurat de iubire, afecțiune și căldură, resimte la nivelul creierului un anumit tip de emoții.