Noroc 👋
O dată pe an intru într-o fază de căutare a clarității. Îmi pun întrebări despre cine sunt, care sunt punctele mele forte și unde vreau să ajung.
Această perioadă durează minimum o lună și include atât o căutare exterioară, în cărți și în feedback-ul clienților, cât și o căutare interioară, prin introspecție.
Deși am 3 ani de experiență, simt nevoia să clarific (a câta oară!) ce este coaching-ul pentru mine.
Până să trec mai departe, îți reamintesc că abonații Brici beneficiază de o reducere de 200 de euro la înscrierea în Programul „Supernatural Listening”, organizat de Andrei Roșca.
Tot ce trebuie să faci este să menționezi codul „Igor” în emailul de înscriere.
Briciul săptămânii
Azi îți prezint un model de lucru care mă ajută să-mi rezolv marile dileme.
Prima regulă a acestui model este să-mi aloc timp pentru explorare, astfel încât să nu iau o decizie în grabă. A doua regulă este să îmbin analiza realității din jur cu introspecția. Iar a treia regulă este să iau o decizie la finalul timpului alocat, chiar dacă nu sunt absolut sigur de ea.
Pentru a limpezi ce înseamnă coaching-ul pentru mine (și pentru cei care se gândesc să lucreze cu mine), am urmat acești pași:
Pasul 1. Teorie
M-am întors la notițele din cursuri, cărți și podcasturi și am căutat ideile care se repetă.
Pentru mine, au sens următoarele trei idei cheie:
„Coaching-ul este o formă accelerată de învățare pentru că se concentrează pe îmbunătățirea modului de gândire al clientului.”
„Relația de coaching este un parteneriat. Coach-ul nu oferă sfaturi, ci îl ajută pe client să-și folosească propriile resurse pentru a-și depăși blocajele.”
„Miza finală a coaching-ului este performanța. Clientul intră în coaching pentru că vrea să-și maximizeze potențialul.”
Pasul 2. Feedback
Feedback-ul este cel mai subestimat instrument de dezvoltare profesională. Nu e de mirare, ne sperie partea sa întunecată - critica.
Când înveți să accepți disconfortul adus de critică, descoperi o sursă infinită de învățare.
Ori de câte ori am o dilemă, cer feedback de la clienți sau parteneri ca o formă de verificare a realității.
De exemplu, printre ideile extrase din feedback-ul clienții se numără și acestea:
„Coaching-ul mă ajută să-mi întăresc caracterul și forța mentală.”
„[…] abordare care pune accent pe conectarea cu valorile, emoțiile și stările noastre pentru a putea obține rezultate pe termen lung.”
„Nu e ca în relația medic-pacient, în care primești diagnostic și tratament. E mai degrabă o formă de profilaxie.”
(Apropo de profilaxie, am publicat pe Youtube o conversație despre coaching cu Mircea Ardeleanu, fondator Arra Medical Center.)
Pasul 3. Introspecție
Mi-am deschis jurnalul și m-am uitat prin notițele din ultimul an de zile.
De exemplu, una dintre notițe este aceasta:
„Coaching-ul este un instrument puternic de dezvoltare personală pentru că are la bază o relație profundă. Sesiunea de coaching este locul în care se face liniște și poți vedea clar ce este cu adevărat important pentru tine și care este superputerea ta.
Odată ce ai claritatea direcției, coaching-ul îți oferă sprijin să-ți menții focusul și să treci peste dificultăți.”
Pasul 4. Concluzii
Am observat că tot mai mulți antreprenori români sunt în căutarea unei modalități de a face performanță în business care să fie aliniată cu ei înșiși.
Scopul meu este să-i ajut să-și clarifice viziunea și valorile personale, pentru ca din această claritate să poată construi un business profitabil și cu sens pentru ei.
În timpul sesiunilor de coaching:
Explorăm provocări, dileme și obiective atât la nivel de fapte, cât și la nivel de credințe și emoții.
Dezvoltăm sisteme de viață și de business care duc la rezultate de durată.
Dacă ai curiozități despre serviciul meu de coaching, te aștept pe site-ul www.bravcoaching.ro.
Resurse brici
Get out of your head este un eseu frumos despre cum să ne folosim mintea și corpul pentru a trăi o viață împlinitoare.
Aplicația Freedom mă ajută să blochez site-uri și aplicații în timpul sesiunilor de deep work. De luni până vineri, nu am acces pe telefon la Facebook, Instagram sau Youtube.
How To Use Business For Spiritual Growth este o conversație cu coach-ul meu preferat, Joe Hudson. Îmi place ideea de a vedea businessul ca pe un instrument de dezvoltare personală și spirituală.
P.S.
Dacă știi un antreprenor care simte nevoia de mai multă claritate și vrea să crească businessul fără să-și sacrifice viața personală, trimite-i acest link:
https://bravcoaching.ro/coaching-1-la-1/
Ar putea fi exact ceea de ce are nevoie acum.
Mulțumesc,
Igor