Brici Newsletter

Share this post

Ce am învățat în 10 ani de antreprenoriat?

brici.substack.com

Ce am învățat în 10 ani de antreprenoriat?

șapte sfaturi pentru soloprenori

Igor Rotaru
Feb 9, 2023
5
1
Share
Share this post

Ce am învățat în 10 ani de antreprenoriat?

brici.substack.com

Salut!

Sunt Igor, antrenor de antreprenori. Îi ajut să-și dezvolte un business care le oferă energie și împlinire, în loc să-i ducă spre haos și burnout.

Bun venit 👋 celor peste 300 de noi abonați din ultima săptămână!

—

Scriu acest text la cald, după o întâlnire cu un founder de agenție de marketing all-in-one. Avea fața obosită, vorbea mult și-mi transmitea o stare de tensiune.

Mi-a amintit de mine acum câțiva ani, când aveam firmă de marketing. Clienții mă sunau în weekend, angajații erau în căutarea jobului următor, iar banii intrau și ieșeau din cont în aceeași zi, ca pasagerii într-o gară.

Eram stresat și ocupat, cu un program haotic și fără o direcție clară.

Ar fi ajutat ca cineva să mă extragă din acea nebunie și să mă învețe câteva lecții simple. După 10 ani de trial & error am ajuns la o rețetă în 7 pași pe care mi-aș fi prescris-o atunci:

I. Mindset

✔️ 1. Focus on Value

Oamenii nu vor timpul tău, ci vor rezultatele pe care tu îi poți ajuta să le obțină. Un antreprenor are succes atunci când înțelege valoarea pe care o creează, știe să o comunice și cere un preț pe măsură.

Citește și: Antreprenoriatul înseamnă creare de valoare

💪 2. Build on Strenghts

Doar punctele forte creează rezultate; reducerea lipsurilor te aduce la zero. Combinația ta de experiențe, abilități și pasiuni te pune în poziția unică de a servi o nișă specifică de clienți.

Citește și: Cum maximizez punctele forte?

📅 3. Consistency beats Intensity

Disciplina zilnică și perseverența în ciuda obstacolelor sunt indispensabile pentru a construi un business de succes. Concentrează-te pe proces, ai răbdare și rezultatele vor apărea de la sine.

Citește și: Cele 3 niveluri ale disciplinei

II. Proces

🎯 4. Creează un monopol personal

Combină-ți punctele forte cu ceea ce te pasionează și găsește o nișă de clienți pentru care poți oferi valoare. Articulează-ți brandul personal într-un pitch clar. Creează o ofertă convingătoare.

🧪 5. Acționează ca un om de știință

Antreprenoriatul înseamnă să testezi în iterații până când îți iese. Alege un segment de clienți, află nevoile și aspirațiile lor, gândește un serviciu care să le aducă rezultatele dorite și mergi în piață cu o ofertă. Dacă ai validat ideea, mergi mai departe; dacă eșuezi, ia-o de la capăt.

🧭 6. Însoțește clientul într-o călătorie a eroului

Înțelege situația din prezent a clientului tău, precum și destinația în care-și dorește să ajungă. Însoțește-l spre destinație ajutându-l să gestioneze obstacolele de pe drum. Ajută-l prin educație, inspiră-l prin storytelling și asigură-l atunci când are frici și îndoieli.

Citește și: Un alt mod de a vedea marketingul

💻 7. Transformă-ți serviciile în produse

Nișarea îți permite sistematizarea proceselor și automatizarea activităților repetitive. Următorul pas este să găsește moduri creative de a-ți productiviza serviciile (programe, cursuri online, ebook-uri, teste etc.). Doar așa poți crește fără să-ți sacrifici timpul personal și sănătatea mentală.

—

Curaj,

Igor

5
1
Share
Share this post

Ce am învățat în 10 ani de antreprenoriat?

brici.substack.com
Previous
Next
1 Comment
George Domnar
Writes George’s Substack
Feb 9Liked by Igor Rotaru

🙏🤝👷🏼‍♂️🧱

Expand full comment
Reply
Top
New
Community

No posts

Ready for more?

© 2023 Igor Rotaru
Privacy ∙ Terms ∙ Collection notice
Start WritingGet the app
Substack is the home for great writing