Salut!
Uite că am ajuns și la ediția 120.
A fost o călătorie fascinantă până acum. Scrisul m-a forțat să mă cunosc pe mine și să înțeleg mai bine lumea. Am împărtășit cu tine povești ascunse, am descâlcit idei și am dat din sursele care îmi modelează gândirea (cărți, podcasturi, articole etc.).
Dincolo de cifrele reci din statistici sunt oamenii reali care îmi citesc gândurile și uneori îmi răspund. Aceste interacțiuni îmi fac viața mai bogată, așa că te rog să nu eziți să-mi scrii dacă rezonezi (sau nu) cu o idee scrisă de mine.
Îți mulțumesc că citești acest newsletter!
Igor
P.S. În semn de recunoștință, îți las mai jos Top 10 Brici Newsletter.
A fost plăcut să recitesc (și să editez, că nu mă pot abține) aceste texte. Deși temele sunt variate, firul comun este curiozitatea mea pentru ideile care schimbă oamenii.
Sper să-ți fie de folos în mini-vacanța de Paști.
—
1. „Am două probleme cu evenimentele clasice de business” a atins o coardă sensibilă în rândul abonaților Brici.
Asta mi-a confirmat că sunt pe drumul cel bun cu ultimul proiect - un club de antreprenori care își ține întâlnirile în natură.
Am deschis înscrierile! Dacă ești din Iași și ți-ar plăcea să fii parte din clubul Antreprenori în Natură, dă-mi un reply.
2. „Cum ieși din blocaj? Povestea mea” este un text în care sunt foarte vulnerabil.
Am început povestea de la lecțiile de geometrie din gimnaziu cu domnul Mîțu și am ajuns la săptămâna de izolare petrecută într-o garsonieră de 30 mp, la demisol.
3. „Dincolo de durere: Cum te face critica mai puternic”
Am rugat 20 de clienți, asociați și prieteni să-mi spună care îmi sunt slăbiciunile într-un chestionar anonim.
L-am făcut anonim pentru că am vrut sinceritate absolută. Și sinceritate am primit. 🙂
4. „Trei briciuri filosofice pentru 2024” este o sinteză a lecțiilor pe care le-am luat cu mine odată cu trecerea într-un nou an.
E un text la care revin periodic pentru a-mi readuce aminte ce este cu adevărat important pentru mine.
5. „Cum îți transformi timpul în investiție: De la consumator la creator”
Încă mai urmez cu sfințenie cele 5 reguli de time management inspirate de filosofia Zen descrise în acest articol.
6. „Antreprenorul bucătar vs. antreprenorul chef” a fost ediția distribuită de Tiberiu Stoian, un antreprenor ieșean care joacă în liga mare a businessului.
7. „De ce nu funcționează Pomodoro sau feedback-ul de tip sandwich?”
Nu mai cred în trucurile de comunicare precum feedback-ul de tip sandwich. Aceste soluții de tip bandaj nu rezolvă problema de la rădăcină.
8. „Viziune, Obiective și Priorități: Sistemul meu de productivitate”
Multă vreme am căutat modelul perfect prin care să-mi organizez timpul. A fost o iluzie.
Până la urmă, mi-am luat libertatea de a crea propriul sistem, simplu și funcțional, luând bucățele de ici-colo. Hai să-ți arăt despre ce e vorba.
9. „Dincolo de logică: Pași concreți pentru a depăși frica de a greși”
În acest articol vei găsi o superlecție de antreprenoriat pe care am învățat-o acum 4 ani, când am organizat nunta.
10. „7 sfaturi pentru împlinire și liniște interioară”
„Sunt o persoană ambițioasă și am așteptări mari de la viață. Deși știu că perfecțiunea nu există, îmi doresc să ajung în preajma ei.
Simt o nevoie acută de a învăța și de a crește. Înțeleg că este important să am grijă de mine, dar nu-mi ajunge timp pentru asta.
Mă neliniștește viitorul și mi-e greu să stau în prezent.”
Dacă te regăsești în aceste gânduri, sunt sigur că te vor ajuta cele 7 sfaturi din articol.
—
Curaj!
Și eu 🤚 pentru clubul antreprenorilor în natură 😁